Sofer condamnat, prins la Petea

Sâmbăta, 4 iunie, în PTF Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pe sensul de intrare în România, un cetățean român, în vârstă de 51 de ani, domiciliat pe raza județului Bistrița-Năsăud.

Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră sătmăreni au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către Judecătoria Bistrița la data de 16.05.2022, un mandat european de arestare. Persoana în cauză are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și 3 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul în cauză a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.