Cuprins de gelozie, un satmarean și-a ars soția și a agresat-o sexual cu o rangă încinsă în foc

Un bărbat din Satu Mare va sta 8 ani în spatele gratiilor, după ce a fost judecat pentru că și-a legat soția și a ars-o cu o rangă încinsă în foc, titreaza www.bihorjust.ro. Mai mult, a folosit același obiect pentru a o agresa sexual. Totul pentru că bănuia că femeia îl înșeală și că i-ar fi otrăvit mama.

Deși grav rănită, victima a găsit puterea să-și retragă plângerea împotriva soțului și a cerut să nu fie cercetat cruzimile la care a supus-o. Chiar dacă instanța a încetat procesul față de inculpat sub acuzația de violență în familie, l-a condamnat definitiv pentru viol și lipsire de libertate în mod ilegal.

Căsătoriți de doi ani, bărbatul și soția lui se aflau, în luna septembrie a anului trecut, în locuința lor dintr-un sat aflat în apropiere de municipiul Satu Mare. Veniseră din Austria, unde munceau, pentru a-și rezolva unele chestiuni în țară și urmau ca spre sfârșitul lunii să plece înapoi.

Femeia le-a povestit anchetatorilor că, pe 22 septembrie 2021, soțul său i-a luat telefonul și i-a citit mesajele, reproșându-i că poartă conversații cu alți bărbați. Mai mult, a acuzat-o că ar fi otrăvit-o pe soacra ei, care murise în urmă cu doi ani. Luată prin surprindere, pentru că – susține ea – era prima dată când auzea așa ceva, tânăra a încercat să-i explice că nu e nimic adevărat, dar a fost lovită cu palma peste față. Agresorul s-a oprit, dar numai pentru moment, susținea femeia. Cei doi au continuat să se certe, iar la un moment dat bărbatul a lovit-o cu pumnii și picioarele, după care a legat-o cu un cablu. Au urmat cruzimi greu de imaginat, descrise în hotărârea Curții de Apel Oradea.

La un moment dat, numitul (…) a ieşit din cameră şi s-a întors cu un obiect din fier, pe care l-a încălzit şi apoi cu acea rangă de fier a ars-o în zona inghinală şi în zona anusului. În tot acest timp, numitul (…) nu a zis nimic, iar persoana vătămată a strigat şi s-a zbătut. În continuare, numitul (…) i-a introdus persoanei vătămate acel fier încălzit o dată în anus şi o dată în vagin”.

Ulterior, anchetatorii au stabilit că soțul agresiv folosise niște încălțăminte pentru a face un foc în curte, unde a încălzit obiectul metalic folosit ca să-și tortureze pur și simplu soția. Totul se întâmplase în timp ce în casă se afla și copilul de un an și 8 luni al celor doi soți.

Bărbatul s-a oprit brusc și și-a sunat tatăl, după care a anunțat toate cele întâmplate la 112, cerând intervenția ambulanței. La spital, medicii au constatat că femeia avea mai multe răni, arsuri de gradul II și III, care nu i-au pus viața în pericol, dar pentru a căror vindecare era nevoie de 21-23 de zile de îngrijiri medicale.

În timpul procesului, bărbatul a recunoscut că și-a rănit soția cu un obiect metalic încins, dar susținea că ar fi vrut doar să o sperie, întrucât a aflat că aceasta ar avea relații extraconjugale în Austria și că ”l-a drogat cu ceva substanțe puse în pahar”. Inculpatul a precizat că a lovit-o pe femeie o singură dată cu pumnul și a legat-o deoarece aceasta s-ar fi îndreptat cu mâinile spre gâtul său. A adăugat că victima a început să se miște și nu și-a dat seama că a ars-o în zonele intime.

Soțul agresiv a fost acuzat de violență în familie, lipsire de libertate și de viol – ultima acuzație pentru că și-a agresat sexual soția, folosindu-se de obiectul metalic încins.

Potrivit normei de incriminare, legea penală sancţionează fapta persoanei care, prin punerea victimei în imposibilitate de a se apăra, exercită asupra acesteia acte de penetrare anală, aceasta fiind o formă asimilată a violului, prevăzută de art. 218 alin. 2 C.pen. Prin urmare, infracţiunea de viol poate îmbrăca şi forma unor acte de penetrare anală care pot fi realizate în orice modalitate, inclusiv prin introducerea în anus a unor obiecte, pentru întrunirea elementelor de tipicitate nefiind necesar ca aceste acte să fie realizate prin intermediul organului genital masculin.

Prin incriminarea unei asemenea conduite se urmăreşte protejarea relaţiilor sociale referitoare la libertatea sexuală a unei persoane, astfel că, atingerea adusă, cu intenţie, libertăţii sexuale a victimei, prin exercitarea unor acte de penetrare anală va constitui infracţiunea de viol, în forma asimilată. Pentru existenţa acestei infracţiuni nu prezintă importanţă scopul avut în vedere de autor, acesta putând fi avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei. Astfel, nu este relevant faptul că prin exercitarea actelor de penetrare anală, autorul urmăreşte satisfacerea unor nevoi intime, ori acţionează în acest mod din răzbunare, gelozie sau din dorinţa de a pedepsi victima.

În acest context, s-a apreciat că susţinerea inculpatului (…) în sensul că prin introducerea obiectului metalic încins în anusul persoanei vătămate nu a urmărit să întreţină relaţii sexuale cu aceasta, ci a dorit să o sperie pe persoana vătămată şi să o determine să recunoască că are relaţii extraconjugale, nu înlătură răspunderea penală a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol, în varianta asimilată, astfel cum este prevăzută de art. 218 alin. 2C.pen”, a apreciat instanța de fond, Judecătoria Satu Mare.

Aceasta l-a condamnat pe soțul agresor la 9 ani de închisoare pentru toate cele trei acuzații aduse, neținând cont de faptul că victima și-a retras plângerea față de inculpat.

În schimb, Curtea de Apel Oradea a decis că retragerea plângerii de către victimă are ca efect încetarea procesul penal împotriva inculpatului pentru acuzația de violență în familie.

Potrivit art. 193 alin. 3 Cod penal acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabila a persoanei vătămate, iar textul art. 158 alin. 2 Cod penal stipulează ca retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă. Ca atare, manifestarea de voinţă a persoanei vătămate din data de 27.09.2021 în sensul retragerii plângerii prealabile are caracterul unui obstacol absolut în ceea ce priveşte exercitarea în continuare a acţiunii penale pentru această infracţiune, singura excepţie de la această regulă, desprinsă din interpretarea art. 158 alin. 4 Cod penal, fiind cea în care acţiunea penală este pusa în mişcare din oficiu în condiţiile legii, caz în care retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de procuror.

În prezenta cauză, (…) acţiunea penală a fost pusă în mişcare sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie la plângerea prealabilă a persoanei vătămate – soţia inculpatului, chiar dacă dispoziţiile art. 199 alin. 2 Cod penal prevăd că, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, astfel încât ordonanţa procurorului din data de 29.09.2021 (…) prin care s-a dispus „continuarea cercetărilor din prezenta cauză faţă de inculpatul (…) cu privire la săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie”, a arătat Curtea de Apel Oradea.

În acest caz, au rămas valabile pedepsele de 7 ani de închisoare pentru viol și 3 ani de detenție pentru lipsire de libertate (dictate de instanța de fond). Prin contopirea acestora, Curtea de Apel Oradea a decis ca inculpatul să stea după gratii 8 ani.

Sursa: www.bihorjust.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.