Un tanar de 25 de ani, din satul Nisipeni, a condus un autoturism pe strada Pădurea Noroieni, având direcția de deplasare localitatea Micula-strada Gorunului iar, la pătrunderea într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în șanțul de la marginea părții carosabile.
În urma producerii accidentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, precum și a unei femei de 27 de ani, din județul Bihor, cei doi fiind transportați la Spitalul Județean Satu Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,81 mg/l alcool în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a unei eventuale alcoolemii.
În cauză, cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se află sub influența alcoolului.