Modificarea kilometrajului unei mașini, pedepsită cu închisoarea

Persoanele care modifică kilometrajul unei mașini, cer modificarea acestuia sau vând un autovehicul cu kilometrajul modificat sau defect ar putea fi pedepsiți cu până la un an de închisoare, se arată într-un proiect de lege adoptat, miercuri, de Senat.

Conform proiectului, “modificarea indicaţiei odometrului unui vehicul, solicitarea modificării indicaţiei odometrului sau orice acţiune sau inacţiune de natura să influenţeze înregistrarea exactă a numărului kilometrilor parcurşi de un autovehicul” va reprezenta o infracțiune ce va putea fi pedepsită cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Valorile indicate de kilometrajul mașinilor din România se vor regăsi într-un registru electronic ce trebuie înființat și gestionat de Registrul Auto Român (RAR), iar datele vor fi preluate de la stațiile autorizate pentru efectuarea inspecției tehnice periodice și de la service-uri.

Propunerea legislativă vizează eliberarea, la cerere, deţinătorilor de autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune, un certificat denumit „RAR Auto-Pass” care conţine informaţii cu privire la istoricul citirii odometrului existent în registrul electronic, implicarea autovehiculului într-un eveniment care a produs avarii grave la mecanismul de direcţie, instalaţia de frânare sau la structura de rezistenţă a caroseriei ori a şasiului precum şi la neprezentarea vehiculului în cadrul unei campanii de rechemare a vehiculelor care au fost deja înmatriculate, înregistrate sau puse în comercializare. La vânzarea unui vehicul deja înmatriculat în  România, vânzătorul furnizează cumpărătorului un certificat „RAR Auto-Pass” valabil.

Proiectul de lege a fost trimis, spre dezbatere, Camerei Deputaților, care este for decizional în acest caz.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.