Aproape 300 de paturi in spitalele din judet, alocate pentru ranitii din Ucraina

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că un număr mare de paturi sunt disponibile în județele de graniță, pentru răniții din Ucraina. În unitățile sanitare din judetul Satu Mare sunt alocate un numar de 276 de paturi.

Am inventariat lista spitalelor și a locurilor pentru fiecare specialitate în care ar putea să fie tratate persoanele rănite în Ucraina. Am identificat un număr de 3.152 de paturi disponibile”, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Referitor la situația în funcție de tipurile de specialități, ministrul anunță că la neurochirurgie sunt 224 de locuri ORL sunt 254, iar la chirurgie oro-maxilo-facială 80. El a mai adăugat că spitalele menționate vor trata pacienții din Ucraina, indiferent de statutul lor, că sunt persoane civile sau militare.

Sistemul de sănătate public de sănătate din România este la dispoziția răniților din Ucraina. (…) Remarcați un număr mare de paturi alocate în județe care fac graniță cu Ucraina – Satu Mare 276, Maramureș – 141, Suceava – 101, Iași – 120, Vaslui – 256.

Deci un număr mare de paturi în județele de graniță cu Ucraina și, bineînțeles, în centrele universitare, Bucureștiul având peste 570 de paturi alocate acestei categorii”, conchide Rafila.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.