Accident: Microbuz cu refugiaţi din Ucraina, rasturnat. În microbuz se aflau 11 persoane (Foto)

Un microbuz cu 11 persoane cu numere de Ucraina a fost implicat într-un accident marţi seara, la ieșirea din Valea lui Mihai. Microbuzul implicat în accidentul rutier se deplasa pe direcţia Satu Mare – Oradea, de unde ucrainenii voiau să ajungă la unul dintre punctele de frontieră cu Ungaria pentru a ieşi din ţară, scriu jurnalistii de la www.ebihoreanul.ro

Refugiaţii s-au dus întâi la PTF Petea, însă fiindcă acolo s-au format cozi mari, au ales să încerce să treaca în Ungaria prin Borş I sau Borş II.

Pompierii militari din cadrul staţiei Valea lui Mihai şi echipajul TIM al SMURD Oradea au intervenit în această seară pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe DN19 la ieşirea din localitatea Valea lui Mihai spre Curtuişeni. În accident au fost implicate 11 persoane, din care 6 adulţi şi 5 copii, aflaţi într-un microbuz cu numere de Ucraina”, a transmis în aceasta seara maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.

Paramedici au evaluat persoanele implicate în accident şi au acordat îngrijirile care se impuneau unui bărbat şi unei femei, cele două victime fiind transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Oradea.

Este vorba despre refugiaţi care au fugit din calea războiului din Ucraina. Se pare, de altfel, că microbuzul se deplasa în coloană cu alte maşini cu numere de Ucraina.

Sursa: www.ebihoreanul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.