„Scriu aceste rânduri plângând, și tare am o presimțire ca nevoia cea mai mare de ajutoare, de abia acum începe …” scrie pe pagina sa de Facebook, satmareanca Daiana Feher. Tanara a împărțit donatii către refugiatii ucrainieni, împreuna cu voluntarii de la Crucea Roșie. Realitatea de la fata locului este tulburatoare.

Iată marturia Daianei Feher:

„Avand in spate experienta anilor trecuti de voluntariat, reusesc sa nu ma las coplesita de emotii, si sa actionez practic, insa aceasta situatie a fost cu totul diferita.

Pana acum eram obisnuita sa interactionez cu oameni din medii sociale defavorizate, care in mare parte a vietii lor au trait in lipsuri. Acum a fost cu totul altceva, pentru ca oamenii pe care i-am intampinat in vama, erau de conditie medie sau buna, care acum cateva zile aveau un job si o locuinta decenta, ce insa acum au fost nevoiti sa isi stranga toata averea intr-o valiza, sa isi ia copii de mana, si sa porneasca pe un drum necunoscut, lasand in urma o ruina, un loc ce acum 3 zile ce era numit “casa”.

Acesti oameni nu erau obisnuiti sa primeasca, si li se citea neputinta si jena in ochi ca erau nevoiti sa ia gratuit hrana. Ne intrebau cat costa, iar cei care aveau provizii ne refuzau politicos, pentru a le ramane celorlalti suficient.

Fete de varsta mea, pe care imi era greu sa le privesc in ochii inlacrimati, mame disperate si copii ce nu intelegeau ce se intampla, stateau inghesuiti in masini.

Femei in varsta care probabil si-au lasat baietii si sotii in razboi, nestiind daca ii vor mai vedea vreodata.

Aseara pana la miezul noptii impreuna cu voluntarii de la Crucea Rosie, am impartit donatiile, si nu am avut timp sa realizez tot ce s-a intamplat, insa acum scriu aceste randuri plangand, si tare am o presimtire ca nevoia cea mai mare de ajutoare, de abia acum incepe …”.