Expunerea la anumite condiții de mediu, cum ar fi căldura, ajută plasticul să se sfărâme în particule mai mici, numite microplastice, care pot ajunge cu ușurință în alimente.

Sticlele de apă de unică folosință, recipientele de transport, cutiile de alimente și foliile de ambalare sunt exemple comune ale unor produse din plastic care conțin microplastice.

Încălzirea alimentelor în ambalaje din plastic și tipul de ambalaj din plastic pe care îl folosim au anumite efecte asupra microplasticor, iar substanțele chimice nocive ale acestora ajung în alimente.

Substanțele chimice microplastice prezente în alimente sunt de obicei cele pe care producătorii le adaugă în mod deliberat, cum ar fi stabilizatorii, dar și cele care se acumulează ca produse secundare, cum ar fi reziduurile și impuritățile.

Oamenii de știință consideră că cel puțin 15 dintre produsele chimice pe care producătorii le folosesc pentru a face ambalajele din plastic sunt perturbatori endocrini, ducând la efecte nocive asupra sanatatii și crescând riscul de afecțiuni cronice.

Cercetările continuă să demonstreze că expunerea pe termen lung la microplasticele care perturbă sistemul endocrin crește riscul de a dezvolta diabet de tip 2 și boli de inimă.

Experții asociază niveluri mai ridicate din sânge de dioxine, ftalați și BP cu stări de inflamație pre-boală, glucoză insuficientă, rezistența la insulină și obezitate.

Un studiu din 2020 a constatat că inflamația crescută, indusă de expunerea la microplastice, duce la o sănătate precară a intestinului și, în consecință, la o imunitate slăbită.

Expunerea persistentă la microplasticele din intestin este toxică pentru celulele imune, provocând disbioză, o perturbare a microbiomului intestinal. ResearchTrusted Source asociază disbioza cu dezvoltarea unor afecțiuni precum boala Parkinson.