Doi satmareni si un oradean, prinsi cu droguri (Foto)

Trei bărbaţi – un tânăr, de 21 de ani, din judeţul Bihor, şi alţi doi bărbaţi, de 31 şi 28 de ani, ambii din judeţul Satu Mare – au fost prinşi de poliţiştii bihoreni pe DN 79, în Salonta, în timp ce transportau în maşină 4,35 kg de cannabis..

Ei au fost prinşi în flagrant de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Oradea (BCCO), împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Oradea în noaptea de joi spre vineri.

La data de 18.02.2022, în jurul orei 01:00, lucrători de poliție din cadrul Serviciului Rutier și Poliției Salonta au oprit pe raza municipiului Salonta un autoturism și, în urma controlului efectuat, a fost depistată asupra inculpatului cantitatea brută de 4,350 grame canabis”, explică un comunicat al DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, tânărul de 21 de ani din Bihor a introdus drogurile în țară în cursul zilei de joi, 17 februarie.

Din cercetări a rezultat că drogurile ar proveni dintr-o ţară a Uniunii Europene şi ar fi fost introduse ilegal în ţară”, arată comunicatul polițiștilor.

Toţi cei trei bărbaţi au fost duşi la audieri, iar în urma acestora, anchetatorii l-au reținut pe bihoreanul de 21 de ani, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de vineri, să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.