Călăuză din Maramureş şi trei migranţi din Egipt, reţinuţi la PTF Petea

Vineri, 4 februarie, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de ieșire din România, un cetățean român, în vârstă de 29 de ani din județul Maramureş, la volanul unui microbuz înmatriculat în România.

În urma unui control asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au observat sub bancheta din spate un loc special amenajat, iar în interiorul acestuia au fost descoperiți ascunşi trei bărbați.

Drept urmare, s-a luat măsura conducerii persoanelor descoperite ascunse împreună cu șoferul, la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că cei trei sunt cetățeni din Egipt, cu vârste cuprinse între 19 și 31 de ani.

Maramureşeanul a declarat că intenţiona să-i ajute pe cei în cauză să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.

 În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei trei cetățeni străini, precum și cu privire la infracțiunea de trafic de migranți pentru şoferul maramureşean.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.