Daniela, tânăra accidentata pe un drum forestier din Negresti-Oas, în coma de gradul 4

Tânăra de 21 de ani rănită grav în accidentul produs luna trecută pe un drum forestier din Negrești-Oaș, este în moarte cerebrală. Medicii le-au cerut părinților acordul pentru prelevarea organelor, însă oamenii au refuzat, sperând că fiica lor își va reveni.

Daniela se află internata la Spitalul Județean din Baia Mare, în comă de gradul 4, fiind intubată pe Secția de Terapie Intensivă. Din păcate, tânăra este ținută în viață doar de aparate.

Accidentul cumplit a avut loc în noaptea de 19 spre 20 ianuarie 2022, pe un drum forestier din Negrești-Oaș, după ce colacul cu care trei tineri se dădeau pe zăpadă, tras de o mașină, s-a izbit violent de copaci. Sergiu a murit pe loc, în timp Daniela și Patricia, ambele de 21 de ani, au ajuns în stare gravă la spital.

În jurul orei 00:10, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Someș al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale celor trei victime rezultate în urma producerii unui accident rutier. În accident a fost implicat un autoturism care trăgea un tubing pe care se aflau trei persoane. La fața locului s-au deplasat 9 subofițeri cu o autospecială de primă intervenție și comanda, două ambulanțe SMURD (una de terapie intensiva mobilă și una cu echipaj de prim-ajutor) și doua ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean”, au transmis atunci pompierii militari sătmăreni.

Sursă foto: ObservatorNews.ro

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.