Retinut dupa ce a ucis cainele unui vecin

Un bărbat de 63 de ani, din Sântandrei, a fost reținut după ce ar fi ucis intenționat cățelușa unui vecin.

Cadavrul patrupedului a fost găsit în curtea agresorului, polițiștii de la Protecția Animalelor stabilind că a fost lovit în cap cu un corp contondent. În urmă cu câteva zile, un alt bihorean a fost arestat după ce a târât un câine după căruță până l-a ucis.

Cutremurătoarea faptă s-a petrecut, susțin anchetatorii, în seara de 18 ianuarie sau în noaptea ce a urmat. Negruța, cățelușa de 4 ani a unei familii din Sântandrei, dispăruse în acea zi de acasă și era căutată de stăpâni, care au făcut apel inclusiv pe un grup de protecție a animalelor. Animalul avea zgardă și era cipat.

Pe fir au intrat polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Autopsia a stabilit că animalul a murit din cauza loviturilor primite în zona capului. Vineri, 21 ianuarie, anchetatorii l-au reținut pe suspectul principal în acest caz, un bărbat de 63 de ani, din Sântandrei, pe care l-au acuzat de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.