Copil de 6 ani, sfasiat de cainele familiei

Un copilaș de doar șase ani s-a stins din viață în chinuri groaznice, după ce a fost sfâșiat de câinele familiei.

La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 09:00, Poliția Orașului Răcari a fost sesizată pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de către un bărbat cu privire la faptul că un minor de 6 ani, din Conțești, a fost mușcat de un câine. O echipă de cercetare s-a deplasat la fața locului, ocazie cu care, din primele verificări, s-a stabilit că minorul, în timp ce se afla în grădina locuinței, ar fi fost mușcat în zona gâtului de un câine al familiei care nu era legat. În urma leziunilor, minorul a decedat. Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Dâmbovița în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 din Codul Penal și efectuează cercetări, urmând a se stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului. Activitatea de cercetare penală se efectuează sub coordonarea și supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari”, anunță Poliția.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.