11 tone de deşeuri, oprite la PTF Petea

În data de 17 ianuarie, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar cu semiremorcă, marca Mercedes, condus de un cetăţean român.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilă second hand  și electrocasnice de la o societate comercială din Olanda pentru o firmă din România.

În urma controlului efectuat, s-a constatat faptul că mijlocul de transport era încărcat cu 11.500 kg mobilă second hand şi electrocasnice, într-o stare avansată de degradare, fiind de fapt deşeuri, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege.

A fost solicitat sprijinul specializat al reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât sunt considerate deșeuri.

În acest caz autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.