Mamă și fiu sau luptat pentru o casa din Satu Mare

Un bărbat de 50 de ani din județul Maramureș și mama sa, în vârstă de 67 de ani, au fost declarați nevinovați într-un dosar în care au fost trimiși în judecată pentru deturnarea unei licitații organizate de o bancă pentru o casă care a făcut obiectul executării silite, scriu jurnalistii de la www.ziare.com

Curtea de Apel Oradea a pronunțat recent sentința finală într-un dosar în care un bărbat și o femeie, fiu și mamă, au fost trimiși în judecată pentru deturnarea unei licitații publice după ce au cumpărat cu 43.000 de lei, la o licitație organizată de un executor judecătoresc, o casă evaluată la peste 100.000 de lei, concurând unul împotriva altuia. Atât bărbatul, cât și femeia au fost declarați nevinovați, sentința fiind definitivă.

Povestea începe în anul 2014, când BRD a cerut executarea silită a unei familii din localitatea Păulian județul Satu Mare, care a garantat cu locuința un credit care nu a mai fost achitat. Concret, pentru o datorie de 32.000 de lei, banca a început executarea silită și i-a cerut unui executor să scoată casa cu care a fost garantat creditul la licitație.

Imobilul a fost evaluat la valoarea de 101.400 de lei. După 21 de licitații la care nu s-a prezentat nimeni, imobilul a fost cumpărat la suma de 43.000 de lei de o femeie care a concurat împotriva fiului său.

Potrivit procurorilor care i-au trimis în judecată pe femeie și pe fiul ei, executorul judecătoresc a stabilit, prin publicaţia de vânzare, ca licitaţia să înceapă cu preţul de pornire de 76.050 lei, reprezentând 75% din preţul de evaluare al imobilului de 101.400 lei, bunul licitat putând fi adjudecat minim cu preţul de pornire de 76.050 lei, în situaţia în care la licitaţie se prezenta un singur licitator şi minim cu preţul de 30.420 lei, reprezentând 30% din preţul de pornire, în situaţia în care la licitaţie se prezentau doi sau mai mulţi licitatori.

Practic, susțin procurorii, la licitație au participat doi ofertanți, mamă și fiu, iar prețul la care a fost vândută casa, 43.000 de lei, a fost exact prețul care să acopere datoria băncii și cheltuielile de executare silită.

Prezentarea inculpaţilor, mamă şi fiu, în calitate de licitatori a fost efectuată doar în scopul îndeplinirii, în mod formal, a condiţiei prezentei a doi licitatori, condiţie care, în conformitate cu prevederile art. 846 alin.8 C.pr.civ, deschidea posibilitatea legală de adjudecare a imobilului licitat sub preţul de pornire a licitaţiei, dar nu mai puţin de 30% din valoarea de evaluare, între cei doi existând în realitate o înţelegere frauduloasă referitoare la preţul ce urma a fi oferit de fiecare”, au arătat procurorii.

De altfel, mai spun procurorii, executorul judecătoresc le-a comunicat celor doi că pentru suma de 43.000 lei, pot adjudeca imobilul licitat însă pentru aceasta este necesară organizarea unei licitaţii la care să participe amândoi inculpaţii.

Din declaraţiile inculpaţilor rezultă că, în realitate, nu a existat o dorinţă a celor doi de a concura la licitaţie ci doar dorinţa de achiziţionare a imobilului, participarea lor la licitaţie având drept scop îndeplinirea formală a condiţiei legale de participare a minim doi licitatori, condiţie care, conform declaraţiilor inculpaţilor, le-a fost prezentată de lichidator ca fiind obligatorie pentru ținerea licitaţiei”, mai spun procurorii.

Prima fază a procesului în care bărbatul și mama lui au fost trimiși în judecată s-a judecat la Judecătoria Satu Mare. Cei doi au fost declarați nevinovați, judecătorul considerând că „nu a fost dovedită înțelegerea dintre cei doi inculpați pentru a denatura prețul de adjudecare, preț care a fost stabilit de creditor și adus la cunoștinta licitatorilor de către executorul judecătoresc”. „În plus, în urma licitației nu a fost produs vreun prejudiciu, banca recuperându-și creanța, ceea ce a și urmărit prin deschiderea dosarului execuțional”, se mai arată în sentință.

Judecătorul a mai arătat că „inexistenţa unei înţelegeri între inculpaţi în sensul deturnării licitaţiei pentru a obţine un preţ mai mic, este confirmată pur şi simplu de faptul că în ofertele făcute la data de 04.04.2016, ambii inculpaţi au trecut domiciliile din cărţile de identitate (n.r. aceeași adresă). „Ori, dacă ar fi avut o astfel de înţelegere şi ar fi încercat să ascundă faptul că sunt rude, ar fi declarat încă de la început adresa la care inculpata locuia efectiv”, a mai arătat judecătorul.

Sentința Judecătoriei Satu Mare a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Oradea, care a menținut sentința de achitare a celor doi.

Curtea reţine că din probatoriul administrat rezultă că, inculpaţii au participat la licitaţie, neexistând nicio interdicţie legală în acest sens, au făcut oferte pentru imobilul respectiv în conformitate cu Codul de procedură civilă, fiind îndeplinite toate condiţiile cerute pentru participare şi adjudecare, respectiv au achitat cauţiunea şi au oferit preţul solicitat de creditor, acesta fiind mai mare decât preţul minim la care se putea adjudeca imobilul potrivit Codului de procedură civilă.

Susţinerile parchetului în sensul că a existat o înţelegere între inculpaţi în scopul de a denatura preţul de adjudecare a imobilului nu poate fi primită.

Astfel, în ceea ce priveşte adresele de domiciliu declarate de către inculpaţi, Curtea reţine că inculpaţii au menţionat în ofertele de cumpărare a imobilului aceeaşi adresă, aceasta fiind înscrisă şi în cărţile de identitate ale acestora, iar în procesul verbal de vânzare la licitaţie se menţionează o altă adresă în ceea ce o priveşte pe inculpată şi aceeaşi adresă în ceea ce-l priveşte pe inculpat.

Curtea apreciază că declararea de către inculpată a unei alte adrese decât ce din cartea sa de identitate nu dovedeşte intenţia inculpaţilor de a denatura preţul de adjudecare a imobilului, având în vedere că la acea adresă locuieşte efectiv inculpata, iar funcţionarii biroului executorului judecătoresc i-au solicitat să le indice adresa la care locuieşte efectiv”, se arată în sentința Curții de Apel Oradea, care este definitivă.

Sursa: www.ziare.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.