O satmareanca, eroina in SUA ! Ce a facut ?

O tânăra din Satu Mare, Nadia Popovici, care a devenit faimoasă în America datorită unei … aluniţe, şi-a povestit experienţa pentru Observator. Era la un meci de hochei când a observat o aluniţă suspectă pe gâtul unui antrenor. L-a atenţionat, aşa că omul a fost la control din timp. Asta i-a salvat viaţa.

Numele mi-a fost dat după Nadia Comăneci. Mama mea a întâlnit-o când era însărcinată cu mine şi a ales să port numele ei. Iar mai târziu chiar m-a înscris la gimnastică. M-a inspirat foarte mult personalitatea ei şi m-am uitat la toate documentarele despre ea”, a povestit Nadia Popovici pentru Observator.

Chiar am locuit o perioadă la bunici, în Satu Mare, pentru câţiva ani. Şi vorbeam foarte bine româneşte. Defapt, nu ştiam deloc engleză pe atunci”, a completat ea.

Nadia a mai povestit că s-a simţit uşor jenată atunci când i-a spus antrenorului că are o aluniţă suspectă.

M-am gândit: „O, Doamne! Ce jenant! Poate că nu trebuia să fac asta”, a spus Nadia Popovici.

Nadia Popovici a fost recompensată cu suma de 10 mii de dolari.

Facultatea de Medicină din America este foarte scumpă şi nu mi-aş permite să o plătesc, aşa că mă bazez pe bursele şcolare. Faptul că mi-au oferit 10.000 de dolari pentru a-mi urma studiile, mă face să le fiu extrem de recunoscătoare”, a mai spus ea.

Sursa: www.observatornews.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.