Zeci de transporturi ilegale cu deseuri descoperite anul trecut in Vama Petea

În anul 2021 (11 luni) au fost identificate peste 224 cazuri de transport ilegal de deşeuri din state din Europa (Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Belgia, Bulgaria, Germania, Norvegia, Portugalia, Olanda, Serbia, Spania etc), dar şi din Asia (China, Hong Kong, Pakistan, Israel, Japonia) şi America de Nord (S.U.A., Canada).

În PTF Petea au fost semnalate 29 de cazuri cu peste 280 tone de deşeuri cărora nu le-a fost permisă intrarea în ţară.

În urma verificărilor efectuate de autorităţile competente (Garda Naţională de Mediu, Direcţia Generală a Vămilor etc.), s-a stabilit faptul că mărfurile, în cantitate totală de peste 14.000 de tone, erau deşeuri, nu corespundeau cu datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, respectiv nu îndeplineau condiţiile legale de intrare din punct de vedere al legislaţiei de mediu.

Ulterior, deşeurile, constând în metal și hârtie, aluminiu, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, sticlă, material feros, componente de vehicule scoase din uz, aparate de uz casnic, echipamente electrice şi electronice etc. au fost înapoiate pe teritoriul statului vecin (la frontiera terestră), respectiv firmelor exportatoare (la frontiera maritimă), deoarece nu pot fi puse în circulaţie pe teritoriul României.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.