Test Covid fals, descoperit la Petea

În data de 22 decembrie, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pe sensul de intrare în ţară, un bărbat din Maramureș, în vârstă de 38 de ani la volanul unui autoturism marca Chrysler, înmatriculat în Olanda.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de documentele personale de identitate și un test PCR împotriva Covid-19, emis de către autoritățile din Belgia, fără cod QR. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că este fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut testul prin intermediul unui cetățean din Belgia, ale cărui date nu le cunoaște, scopul fiind de a nu intra în carantină în România.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, iar reprezentanții DSP Satu Mare au luat măsura carantinării maramureșeanului.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.