Raed Arafat: Astăzi va începe distribuirea a două milioane de teste pentru elevi

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, joi, la Zalău, că în cursul zilei va începe distribuirea a două milioane de teste de coronavirus pentru elevii din ţară.

Referitor la teste, astăzi vor începe să fie distribuite două milioane de teste suplimentare către inspectoratele şcolare. Toate vor ajunge până mâine dimineaţă la inspectoratele şcolare. Există şi alte livrări care urmează”, a spus Raed Arafat.

El a fost întrebat de jurnalişti cu privire la faptul că au fost depistate prea puţine cazuri de elevi infectaţi cu SARS-CoV-2, deşi au fost făcute mai multe milioane de teste în şcoli. „Suntem la incidenţă scăzută, probabil că o parte din teste nu se fac cu mare atenţie”, a răspuns Arafat.

El a participat, vineri, alături de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, la activitatea organizată cu ocazia împlinirii a zece ani de la operaţionalizarea SMURD Sălaj.

Ministerul Educaţiei a anunţat că la cele două testări de săptămâna trecută, de luni şi joi, au fost raportate în total 176 de probe de salivă pozitive la infecţia cu SARS-CoV-2, dintre care 45 au fost confirmate prin testul RT-PCR.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.