Ministrul Sanatatii taie din atributiile lui Arafat

Alexandru Rafila a vorbit despre primele decizii pe care le va lua în calitate de ministru al Sănătății. Acesta spune că „nu se poate ca alte structuri să ia decizia și Ministerul Sănătății să fie responsabil”.

Ministerul Sănătății a fost puțin implicat. Au mai fost instituții din subordinea ministerului care au fost implicate, dar Ministerul Sănătății este responsabil până la urmă. Așa scrie în hotărârea de Guvern.

Eu cred că se poate discuta și sunt convins că atât doctorul Arafat, cât și ministrul Administrației și Internelor, cât și primul ministru vor fi garanții unei desfășurări normale, fiziologice, a unei colaborări în care cei care iau deciziile și au și responsabilitatea lor trebuie să fie, în mod evident, oamenii din Ministerul Sănătății, structurile Ministerului Sănătății.

Nu se poate ca alte structuri să ia decizia și Ministerul Sănătății să fie responsabil. Chestiunea asta nu se poate. Cel puțin eu nu o accept și e foarte clar că nu pot să accept o astfel de soluție.

Dânșii, în ceea ce privește mutarea pacienților din diverse locuri, transportul, pregătirea unităților de primiri urgențe, tot respectul și aprecierea pentru ceea ce fac sau au făcut, dar politica de sănătate publică trebuie făcută de Ministerul Sănătății”, a declarat Alexandru Rafila.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.