Perchezitii la Centrul de vaccinare din Vama Petea

Direcția Națională Anticorupție a efectuat percheziții la mai multe adrese din Bihor și Satu Mare, într-un dosar care vizează funcționari publici bănuiți de corupție în contextul campaniei de vaccinare anti-COVID.

Procurorii DNA au efectuat 13 percheziții în Satu Mare și în Bihor, dintre care o percheziție la Vama Petea din Satu Mare. Mai exact, la centrul de vaccinare care se află în incinta vămii.

Este vorba despre 50 de persoane care, în această după-amiază, vor fi duse la audieri, la sediul DNA din Oradea.

Din primele informații, se pare că medicii și asistentele, cu complicitatea celor de la DSP, ar fi emis certificate false de vaccinare. Doritorii mergeau la centru și primeau certificatul de vaccinare, în ciuda faptului că serul nu le era administrat.

Cei de la DNA nu au, deocamdată, o statistică cu privire la prejudiciu și la numărul certificatelor false emise.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.