Familia Crasneanu, investitie de sute de mii de euro. Atelier auto dotat la ultimele standarde în domeniu (Fotogalerie)

Așa cum se întâmpla mereu, oamenii frumoși, cu initiativa și multă daruire își găsesc o cale spre sufletele noastre. Ne place sa le ascultam povestea de viața, pasii urmați spre realizarea viselor conturate cândva demult, iar acum, odată cu trecerea anilor, când reveriile au prins viața, sa vedem bucuria implinirii, izvorata în urma unei munci făcute cu multă dragoste.

Despre familia Crasneanu am mai scris în ziarul nostru, iar dacă „rasfoiti” aceste pagini veți găsi o poveste de succes, venita după multă munca și daruire. Am făcut cunoștința cu sotii Gavril și Carmen Crasneanu cu mai bine de 6 ani în urma, atunci când și-au deschis pensiunea de pe strada Noroieni, nr. 20 din Botiz care, cu trecerea anilor a devenit un punct de referinta pe harta turistica a judetului. Apoi, cu dragoste pentru tradiții și tot ce înseamnă firea romaneasca, investitia a continuat într-un magazin cu produse traditionale romanesti.

Și cum poveștile de succes sunt făcute sa își urmeze parcursul pas cu pas, ieri după-amiaza (luni, 8 noiembrie) a fost inaugurat un atelier auto, și acesta sub brand-ul Crasneanu, oferind o larga paleta de servicii. Noua investitie, în valoare de 200.000 de euro, realizata în parte din contributia proprie a familiei Crasneanu (10%), iar restul suportat în cadrul unui proiect finantat din bani europeni, se afla pe strada Narcisei nr. 6, în localitatea Botiz, tocmai în vecinatatea pensiunii.

Stand de vorba cu Gavril Crasneanu, investitorul satmarean ne-a subliniat faptul ca, construcția se intinde pe o suprafața de 360 de metri patrati și este compartimentata în 3 boxe, un birou și vestiare. De asemenea, atelierul auto este dotat cu aparatura de specialitate de ultima generație. Dintre acestea amintim doar câteva: aparatura pentru diagnostic auto, pentru mecanica auto, pentru reglajul directiei și ai franelor, etc.

În cadrul noii locatii soferii vor avea parte de urmatoarele servicii: mecanica auto, ITP, inspectie tehnica, vulcanizare, diagnosticare auto, deci o paleta larga de servicii, oferita pentru a putea veni cât mai mult în sprijinul soferilor.

Inaugurarea atelierului auto a avut loc ieri după-amiaza, locația fiind sfintita de către părintele dr. Cristian Bolos.

Și pentru ca serviciile oferite să fie la o calitate superioara, Gavril Crasneanu dorește sa anunțe prin intermediul articolului nostru și faptul ca face angajări la atelierul sau. Investitorul satmarean cauta profesionisti cu daruire pentru munca depusa. „Avem nevoie de o persoana pentru ITP, un electrician auto și de doi mecanici. Poate va întrebați de ce am ales aceasta locatie ? În zona nu exista ateliere auto, la care se adauga și apropierea Aqua Star, locatie cu o puternica atracție turistica. Venim în intampinarea soferilor cu o paleta larga de servicii realizate de profesionisti cu aparatura la ultimele standarde în domeniu” spune Gavril Crasneanu.

Cei interesati de un loc de munca sunt rugati sa sune la numărul de telefon 0745224961.

Cu siguranța, povestea familiei Crasneanu nu se oprește aici, având în vedere dinamica cu care au reușit în doar câțiva ani de zile sa dezvolte afaceri prospere, pentru care exista cerere mare pe piața economica satmareana.

Un Comentariu la "Familia Crasneanu, investitie de sute de mii de euro. Atelier auto dotat la ultimele standarde în domeniu (Fotogalerie)"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.