Vaccinarea copiilor de 5-11 ani ar putea începe în România, luna viitoare

De luna viitoare ar putea începe şi la noi vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârsta între 5 şi 11 ani. Se aşteaptă decizia Agenţiei Europene a Medicamentului. Una care stârneşte îngrijorare şi emoţii părinţilor, deşi studiile clinice au arătat că riscurile sunt minime, iar protecţia pe care o oferă în faţa îmbolnăvirii depăşeşte 90%.

În România mulţi părinţi nici nu vor să audă de imunizarea copiilor. Se tem de reacţiile adverse. Miocardita îi îngrijorează cel mai mult.

Medicii încearcă să îi liniştească. „Dacă ne uităm la numărul de doze administrate grupei de vârstă între 12 și respectiv până la 29 de ani, inclusiv, practic rata de raportare este similară cu ceea ce s-a raportat în celelalte țări, în Israel, în Statele Unite, și anume aproximativ un caz la 100.000 de doze administrate”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare.

Studiile au arătat că vaccinul este sigur, oferă o protecţie de 90% împotriva coronavirusului, iar riscul de a dezvolta reacţii adverse semnificative este redurs. Deşi copiii fac forme uşoare ale bolii, riscul să rămâne cu afecţiuni pe termen lung nu este deloc de neglijat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.