Sicriul cu trupul neinsufletit al staretului Manastirii din Bixad, depus la locul de veci (Foto)

Astăzi, 1 noiembrie, de la ora 12.00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, au săvârșit, pe Altarul de vară din incinta așezământului monahal, Slujba Înmormântării pentru Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Emanuil Rus, starețul Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bixad.

Slujba a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii, în biserica mănăstirii, de la ora 09.00, de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Slujbei Înmormântării, la momentul potrivit, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a evocat chipul duhovnicesc al părintelui Emanuil Rus, cel care a fost timp de aproximativ 30 de ani, starețul Mănăstirii Bixad.

După acest moment au fost citite rugăciunile de dezlegare de către cei doi ierarhi, după care a urmat procesiunea cu sicriul purtând trupul cel neînsuflețit al Arhim. Emanuil, înconjurarea de trei ori a bisericii mănăstirii și așezarea lui la locul cel de veci.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.