Veste trista. Staretul Manastirii Bixad a incetat din viata

Părintele arhimandrit Emanuil Rus, starețul Mânăstirii Bixad, s-a stins astăzi (28 octombrie) din viață, răpus de Covid.

Despre Părintele arhimandrit Emanuil se poate spune cu adevărat că este omul care a sfințit locul. În pofida faptului că nu a fost originar din Bixad și că a slujit aproape două decenii și la Mănăstirea Rohia, identitatea sa a ajuns să fie contopită cu cea a Mănăstirii Bixad, pe care a păstorit-o timp de 32 de ani.

Părintele Emanuil a fost nu doar părintele spiritual al Oașului și al oșenilor, ci și unul dintre cei mai blânzi păstori de suflete, primind în chilia sa cu toată căldura și bunătatea zeci de mii de peleri și din alte zone ale țării.

Trecerea din această viaţă a părintelui Emanuil este o mare pierdere şi ne lasă cu o nemărginită durere sufletească ! Părintele nostru s-a mutat la Domnul după o viaţă în care s-a dăruit pe de-a-ntregul slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor. Îl regretăm toţi, cei ce l-am preţuit, l-am iubit şi am fost beneficiarii căldurii sale sufleteşti.

Sunt convinsă că va continua să ne vegheze din ceruri, de unde ne va revărsa iubirea sa necontenit!

Dumnezeu să îl odihnească în pace!” este mesajul primarului orașului Negresti-Oas, Aurelia Fedorca.

Un Comentariu la "Veste trista. Staretul Manastirii Bixad a incetat din viata"

  1. Pingback: Staretul Emanuil Rus a ajuns definitiv acasa (Foto) » Stiri din Satu Mare – Satmareanul

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.