I-au prins pe Aeroportul Satu Mare cu Certificate Covid false

Ieri, 3 octombrie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Aeriene Satu Mare au depistat doi bărbați, de 33, respectiv 23 de ani, primul din județul Constanța iar cel de al doilea din comuna Vama, care s-au prezentat în vederea efectuării formalităților de check-in, ocazie cu care au prezentat fiecare câte un test RT-PCR Sars – Cov2, cu rezultatul negativ.

Întrucât polițiștii au avut suspiciuni privind veridicitatea testelor au procedat la efectuarea de verificări suplimentare ocazie cu care au constatat faptul că persoanele mai sus menționate nu au efectuat testele PCR într-un laborator avizat, astfel că buletinele de analiză prezentate erau false.

De asemenea, polițiștii au identificat și persoana care le-ar fi întocmit buletinele de analiză false ca fiind un bărbat, de 39 de ani, din Certeze.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.