Înalta Curte stabileşte dacă hotărârile prin care s-au impus restricţii sunt sau nu legale

Mai mulţi avocaţi au cerut, în instanţă, anularea restricţiilor anti-COVID impuse de autorităţi, cum ar fi obligativitatea certificatului verde, obligativitatea măştii de protecţie sau carantina, invocând discriminarea.

Unele dintre solicitări au fost câştigate în prima instanţă, însă termenele de recurs impuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost extrem de lungi. Recent, Curtea Supremă a admis scurtarea unui termen, iar pe 4 noiembrie judecătorii se vor pronunţa asupra unei astfel de solicitări.

Am obţinut o reducere a termenului de judecare a recursului făcut de Guvern la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care era prin aprilie 2022, pentru 4 noiembrie 2021. Am impresia că le-a fost cam frică, sincer, pentru că erau prea multe argumente juridice. Cred că va fi o hotărâre interesantă care se va da la ICCJ, pentru că acţiunea câştigată de noi a fost pe discriminare. Iniţial, am atacat Hotărârea Guvernului care condiţiona participarea la evenimentele publice şi private de vaccin, test sau trecere prin boală şi am câştigat în instanţă. Apoi am atacat certificatul verde şi am cerut şi anularea stării de alertă şi am câştigat, la fel, în instanţă. Anularea acestor tipuri de hotărâri se va extinde în toată ţara şi pentru toate condiţionările de deţinere a certificatelor verzi. Dacă tot se prelungesc automat aceste hotărâri ale Guvernului, confirmarea faptului că una dintre ele este nelegală, definitiv şi irevocabil, va însemna că toate cad. Deci este de ajuns o singură decizie favorabilă a Înaltei Curţi”, declarat Gabriel Marin, unul dintre cei doi avocaţi clujeni care au câştigat în instanţă împotriva Guvernului.

Pentru a delibera se amână două săptămâni pentru că nu ai timp să motivezi decizia, dar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt magistraţi asistenţi, care se ocupă de motivare şi redactare, iar judecătorii principali se pronunţă şi dau orientarea. Şi dacă ni s-ar face o cerere de intervenţie de către Raed Arafat sau altcineva, noi nu o să cerem termen, indiferent câte acte ne-ar depune, pentru că interesul nostru este să soluţionăm cât de repede. Ei pot face tot felul de manevre din acestea, cum au făcut în toate hotărârile pe care le-am atacat. Este însă posibil ca ICCJ să se pronunţe pe 4 noiembrie sau cel târziu la un termen. Iar dacă se va pronunţa în favoarea noastră asta înseamnă eliminarea tuturor restricţiilor şi condiţionărilor de vaccinare, testare sau trecere prin boală”, a afirmat Gabriel Marin.

În cererea de anulare a prevederilor din Hotărârile de Guvern atacate, avocaţii clujeni Mikolt Kapcza şi Gabriel Marin au argumentat că, în momentul în care se recunosc mai multe drepturi celor vaccinaţi, se produce discriminare, prin golirea de conţinut a dreptului la opţiune, a libertăţii de a te vaccina sau nu.

În consecinţă, se impune indirect vaccinarea, golirea de conţinut a dreptului însuşi şi condiţionarea de a te vaccina pentru a avea acces la libertatea socială, nevaccinatul fiind exclus de la aceasta. Codul de la Nürnberg a stipulat că este necesar consimţământul voluntar explicit al pacienţilor pentru experimentarea umană, iar vaccinul este, în prezent, experimental”, au arătat avocaţii clujeni.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.