Noua indieni prinși la Petea (Foto)

Duminică, 19 septembrie, în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieşi din România un cetăţean român, în vârstă de 24 de ani, din judeţul Maramureş.

Acesta conducea o autoutilitară marca Volkswagen Crafter, înmatriculată în Marea Britanie. Cu ocazia formalităţilor pentru ieşirea din ţară, la controlul de frontieră, lucrătorul nostru a descoperit, în compartimentul de marfă al maşinii, în spatele unor baxuri de polistiren, nouă persoane. Acestea, împreună cu şoferul maşinii, au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea pentru cercetări.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că toate cele nouă persoane sunt cetățeni indieni şi au vârste cuprinse între 27 şi 41 de ani, opt sunt bărbaţi şi una este femeie. Cei nouă intenționau să ajungă în ţări din vestul Europei, însă nu aveau documentele de călătorie legale care să le permită acest lucru. De aceea, au încercat să treacă ilegal frontiera de stat din România în Ungaria ascunşi în compertimentul de marfă al autoutilitarei.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi faţă de şoferul maşinii, iar în cursul acestei zile conducătorul auto urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.