Un fost ofițer SRI Satu Mare, trimis în judecată de DIICOT ! Detalii în articol !

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judetean (CJ) Bihor, Dumitru Voloşeniuc (fot stânga) şi juristul Marius Batin, fost şef al Corpului de control (foto dreapta), îşi vedeau liniştiţi de afacerile penale.

Cei doi au fost trimişi în judecată de DIICOT Oradea, împreună cu alte cinci persoane, pentru combinaţii care au costat statul peste 1,1 milioane euro.

Afacerile evazioniste s-au derulat între anii 2009-2012, iar protagoniştii sunt şapte oameni de afaceri, dintre care doi au fost în funcţii publice. Unul e Dumitru Voloşeniuc, vicepreşedinte al PNL Bihor, vicepreşedinte al CJ în 2008-2012, apoi director al Administraţiei Bazinale de Ape Crişuri şi consilier judeţean până în 2015.

Celălalt, Marius Batin, a fost ofiţer SRI la Satu Mare din 2000 până în 2005, „aterizând” în Oradea în 2008, direct în CJ Bihor, întâi consilier juridic în cadrul Cabinetului preşedintelui CJ Radu Ţîrle, apoi şef peste Corpul de control aflat în subordinea acestuia, însărcinat să verifice activitatea instituţiei şi a celor subordonate.

Citeste in continuare articolul accesand urmatorul link: https://www.ebihoreanul.ro/stiri/penalii-de-la-cj-un-fost-ofiter-sri-ajuns-sef-in-consiliul-judetean-bihor-si-un-vicepresedinte-trimisi-in-judecata-de-diicot-166186.html

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.