Farmecul tainic al bisericii de lemn din Bolda (Foto)

Căutați o gură de rai unde să evadați din agitația cotidiană, alintându-vă sufletul cu liniștea verdelui crud și a înmiresmatelor flori a căror parfum șoptesc povești rostite cândva în cerdacul de lemn al caselor cu arhitectură tradițională?

Călătorul poate descoperi acest dar al naturii, poposind în satul Bolda, situat la 35 de km de orașul Satu Mare, pe un drum șerpuit între dealurile pitorești pe unde a trecut odinioară carul cu boi și roți din pietre de moară care strămuta biserica de lemn, călătoare din satul vecin Socond.

La sărbătoarea anuală din 8 septembrie care celebrează hramul acestei bisericuțe de lemn, puteți asculta istorisindu-se în grai local, legenda clopotelor bisericii de lemn înghițite de pământ care se aud încă vibrând în glasul izvorului și a celor doi frați ciobani care au întemeiat satul Bolda și Stâna.

Biserica din Bolda datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și a fost adusă aici în secolul al XIX-lea din satul vecin, Socond, mutarea bisericilor de lemn fiind o practică des întâlnită.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.