Azi e sarbatoare mare ! Ce nu este bine sa faci in aceasta zi ?

Creștinii sărbătoresc astăzi, 29 august, tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc care se încheie pe 31 august.

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este una dintre sărbătorile care le cer creştinilor post. Pe de o parte pentru că potrivit Noului Testament, Irod, în timpul unui ospăţ, a cerut ca Salomeea să-i danseze şi drept răsplata i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezatorul, iar pe de altă parte, ca semn al asumării vieţii înfrânate a lui Ioan.

În plus, ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul este considerată o prefigurare a vinerii Patimilor, şi aşa cum este recomandat postul în fiecare vineri, ca zi a răstignirii Domnului, tot astfel se cuvine postul şi în această zi.

Există credinţe populare potrivit cărora nu ar trebui să se folosească cuţitul în această zi şi, la masă, totul se rupe cu mâna. Tot în afara calendarului creştin, se pomeneşte despre un post „de la cruce până la cruce”, care ţinea din această zi până pe 14 septembrie, la Înălţarea Sfintei Cruci, care avea rolul de a-i curăți pe cei care au săvârşit omoruri sau alte păcate grave.

Alte interdicţii populare pentru această zi priveau măturatul, tăierea şi mâncarea fructelor şi legumelor cu formă rotundă ori în cruce, roşiile şi pepenii fiind evitaţi, dar acestea nu sunt prevăzute regulile scrise ale bisericii şi sunt considerate superstiţii.

Totodată, din ajunul sărbătorii şi în ziua praznicului nu se mănâncă preparate din varză, deoarece Sfântului Ioan i s-a tăiat capul pe varză, de şapte ori, şi iar a înviat. Din același motiv nu se mănâncă nici fructe sau legume roşii.

De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere, pepene, care au forma capului.

Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei: aşa cum fiecare om este cuprins de friguri, de fapt, frisoane, când află felul în care a fost să moară Sfântul Ioan Botezătorul.

Pentru sporul familiei şi pentru alungarea bolilor, în familiile în care au murit rude, în condiţii suspecte sau de moarte năpraznică, se respectă momentele de reculegere şi se împart pachete cu struguri, pâine şi apă.

Tradiția spune că, în ziua de 29 august, creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru, în care sunt permişi doar struguri şi apă. Nu se bea vin roşu, deoarece în credinţă acesta reprezintă sângele Botezătorului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.