Tacâmurile, farfuriile, paiele, paharele din plastic, interzise în magazinele din România

Executivul a aprobat miercuri ordonanța de urgență prin care se interzice oficial punerea pe piață a unor produse din platic de unică folosință. Adoptarea actului normativ vine la aproape două luni întârziere față de termenul limită.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că nu poate fi estimată cantitatea de produse din plastic care vor fi scoase de pe piață și că stocurile vor fi epuizate treptat. Potrivit sursei citate, aceste produse vor fi înlocuite cu cele din materiale biodegradabile.

Ministrul mai spune că magazinele își pot epuiza stocurile, dar nu mai pot pune pe piață cantități noi.

De la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, se interzice introducerea pe piață a următoarelor produse din plastic de unică folosință și a următoarelor produse fabricate din materiale plastice oxodegradabile:

– Bețișoare pentru urechi

– Tacâmuri – furculițe, cuțite, linguri, bețișoare chinezești

– Farfurii

– Paie pentru băuturi

– Agitatoare pentru băuturi

– Bețe care se atașează baloanelor sau care sprijină baloane, cu excepția baloanelor de uz industrial sau pentru alte utilizări și aplicații profesionale, care nu sunt distribuite consumatorilor, inclusiv mecanismele acestor bețe

– Recipiente pentru alimente, fabricate din polistiren expandat, cum ar fi cutiile cu sau fără capac, utilizate pentru a conține produse alimentare care: (a) sunt destinate consumului imediat, fie pe loc, fie la pachet; (b) sunt de regulă consumate din recipient; (c) sunt gata de consum fără a necesita o pregătire suplimentară precum gătirea, fierberea sau încălzirea, inclusiv recipiente pentru alimente utilizate pentru meniuri de tip fast food sau alte meniuri gata pentru consum imediat, cu excepția recipientelor pentru băuturi, a farfuriilor, a pachetelor și foliilor din material flexibil care conțin produsele alimentare

– Recipiente pentru băuturi fabricate din polistiren expandat, inclusiv dopurile și capacele acestora

– Pahare pentru băuturi fabricate din polistiren expandat, inclusiv capacele acestora.

Fac excepție următoarele produse din plastic care sunt folosite în domeniul medical: bețișoarele de urechi, agitatoarele pentru băuturi, paiele din plastic de unică folosință; bețișoarele din plastic de unică folosință utilizate de un prestator de servicii medico-legale sau în scopuri științifice (diagnostic, educațional sau în cercetare); paiele de plastic de unică folosință.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.