Schimbarea la Fata. Traditii si obiceiuri

Creștinii ortodocși sărbătoresc Schimbarea la Față a Domnului pe 6 august. Este una dintre cele mai mari sărbători religioase de care sunt legate multe obiceiuri și tradiții românești.

Obrejenia sau Probejenia, așa cum este cunoscută în folclorul tradițional, sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului marchează începutul toamnei.

    • De-acum nu mai e voie la scăldat în ape curgătoare, nici la spălat rufe la râu.
    • Nici măcar animalele nu se mai scaldă după această dată;
    • Se spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe;
    • Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba;
    • Se spune că cine mănâncă struguri înainte de Schimbarea la Față, nesfințiti, o să aibă dureri de burtă;
    • Despre oamenii care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei, se spune că vor muri până la sfârşitul anului.
    • În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de cineva, că aşa vei fi tot anul;
    • De asemenea, în această zi este bine să te împaci cu cine ești certat, altfel vei fi mustrat tot anul;
    • Tot de acum este bine să nu se mai doarmă afară. Praznicul Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos este, prin excelenţă, sărbătoarea îndumnezeirii firii omeneşti şi a participării trupului trecător la bunătăţile veşnice.
    • Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă sigur vor fi vindecaţi;
    • Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi;
    • Cei vii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora;
    • Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă;
    • Data de 15 august este ultima zi când se culeg plante medicinale bune de leac.
    • Potrivit tradiției, icoana Schimbării la Față este prima icoană pe care un iconar trebuie să o realizeze.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.