Peste 2,5 milioane de lei pentru un proiect de urgenta. Vezi detalii

Consiliul Județean Satu Mare a găzduit conferința de lansare a proiectului „Avertizare timpurie și pregătire comună pentru situații de urgență în zona transfrontalieră româno-ucraineană”, un proiect dezvoltat în parteneriat cu UAT Tarna Mare, Detașamentul de pompieri nr. 4 din cadrul Serviciului de Urgență de Stat din Ucraina, regiunea Zakarpatia, UAT Ardud și Asociația NOVUM, Ucraina.

Bugetul total al proiectului este de 2.500.484 lei, din care 2.250.436 lei reprezintă cofinanțarea din partea Uniunii Europene.

Conducerea Consiliului Județan Satu Mare a participat la mai multe întâlniri bilaterale în căutare de parteneri pentru astfel de proiecte transfrontaliere. “Vremurile pe care le trăim fac ca acest proiect să fie unul foarte important, în condițiile în care vedem aproape zilnic dezastrele care se întâmplă atât în țară, cât și în străinătate.

Efectele ploilor, inundațiilor și incendiilor impun ca UAT-urile și voluntarii să intervină rapid și eficient în astfel de situații”, a afirmat vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus, în cadrul conferinței de lansare a proiectului.

Pe lângă dezvoltarea unui sistem de avertizare timpurie, în cadrul proiectului se are în vedere dotarea cu echipamente de intervenție și instruirea pentru situații de urgență a unui număr de cel puțin 90 de voluntari.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.