Mobilier scolar pentru elevii din Carei

Un camion plin cu mobilier școlar a sosit astăzi la Carei, drept donație din Ostalbkreis, județ din Germania înfrățit cu județul Satu Mare.

Camionul cu donații a sosit azi-dimineață la ora 08.00 la Liceul Tehnologic “Simion Bărnuțiu” din Carei unde a început descărcarea obiectelor primite. Băncile, dulapurile, rafturile și scaunele școlare vor fi distribuite de Consiliul Județean Satu Mare în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean.

Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare a subliniat faptul că donația școlii Schloss-Schule din cartierul Wasseralfingen din Aalen este de mare ajutor instituțiilor de învățământ din județul Satu Mare.

Mulțumim județului Ostalbkreis pentru faptul că în ultimii ani am putut conta de foarte multe ori pe ajutorul oferit, fie că a fost vorba de echipamente medicale de protecție, fie de mobilier școlar. Ne-au susținut de fiecare dată necondiționat. Îi pot asigura că mobilierul sosit astăzi va ajunge acolo unde va fi cel mai mare nevoie de el”, a adăugat președintele Consiliului Județean.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.