Drumul Maramuresului – un traseu de 700 de km, cu locuri de poveste (Foto)

Asociația „Origini Maramureș” vine cu un proiect turistic ambițios „Drumul Maramureșului”. Acest „El Camino” maramureșean are o lungime de aproximativ 700 km și poate fi parcurs la pas sau cu bicicleta fiind gândit ca un nou mod de a călători prin Maramureș, mai imersiv, mai lent, mai aproape de oameni și de poveștile lor.

Drumul te poartă pe dealuri, pe lângă gospodării, prin sate, uneori la cascade și lacuri, alteori prin pădure, unde te reîncarci cu verde, culoare și multă viață. Te poartă și prin cultura bogată a regiunii, de la muzee și monumente istorice la micii producători și meșteșugari.

Vedem drumul ca pe un ghid care îți spune că merită să vezi și să faci mai mult decât ceea ce știi despre Maramureș. Credem că există câte un Maramureș pentru fiecare. Pentru cei care vor să se relaxeze și altfel decât stând. Pentru pasionații de etnografie și iubitorii de natură. Pentru bicicliști, maratoniști sau cei care vor să se mențină în formă. Pentru curajoșii care ar face nebunia de a parcurge tot drumul. Pentru orășenii care vor să evadeze din digital într-o lume altfel. Și tot așa.

Fiind un circuit, se poate începe de oriunde, fiecare își face experiența cum vrea. Noi l-am împărțit și pe trasee mai mici, să ușurăm alegerea. Majoritatea sunt lejere, de câte o zi 4-8 h, pe distanțe de 15-25 km, dar sunt și câteva mai intense. Împărțirea noastră ține cont și de distribuția cazărilor. Câteva dintre bucăți sunt neacoperite momentan, pentru aventurierii care găsesc farmec în dormitul la cort sau în gospodăriile oamenilor. O să le detaliem pe fiecare cât de curând”, scriu reprezentantii asociatiei.

Drumul Maramureșului, pe scurt: Baia Mare, Câmpul Tineretului – Valea Usturoiului – Lacul Firiza – Blidari – Poiana lui Dumitru – Poiana Brazilor – Săpânța – Sighetu Marmației – Crăciunești – Bocicoiu Mare – Lunca la Tisa – Valea Vișeului – Bistra – Petrova – Leordina – Ruscova – Repedea – Poienile de sub Munte – Valea Peștilor – Vișeu de Sus – Dâmbu Vancii – Vârful Horean – Vârful Alac – Culmea Alacului – Dealu Jurchii – Moisei – Izvorul lui Dragoș – Izbucul Izei – Dealul Moiseiului – Săcel – Săliștea de Sus – Dragomirești – Bogdan Vodă – Ieud – Botiza – Poienile Izei – Glod – Slătioara – Bârsana – Văleni – Călinești – Ocna Șugatag – Hărnicești – Desești – Mara – Breb – Budești – Cavnic – Izvoarele – Ungureni – Lăpuș – Groșii Țibleșului – Suciu de Sus – Suciu de Jos – Rogoz – Libotin – Costeni – Stoiceni – Dumbrava – Târgu Lăpuș – Lacul Lighet – Mănăstirea Rohia – Fântânele – Vălenii Lăpușului – Peteritea – Vima Mică – Podul Sălnița – Dealul Corbului – Preluca Nouă – Codru Butesii – Buteasa Râu – Cetatea Chioarului – Berchezoaia – Remecioara – Coaș – Coruia – Chechiș – Dumbrăvița – Rus – Șindrești – Bontăieni – Cetățele – Plopiș – Surdești – Negreia – Șișești – Baia Sprie – Baia Mare.

Iată și un link provizoriu cu tot drumul pe harta Google, unde puteți să îl vedeți în detaliu.

Drumul este un work in progress: https://tinyurl.com/yxkfe63u

Sursa: www.maramuresean.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.