„Bunica inghetatei” s-a nascut in China, cu peste doua mii de ani in urma. Era pregatita din orez bine fiert in lapte, cu multe arome. Compozitia era pusa apoi la racit in zapada.

În secolul al 5-lea î.Hr., grecii antici au mâncat zăpadă amestecată cu miere și fructe. Această delicatesă era vânduta in piețele din Atena.

Alte țări au avut preparate similare. În 400 î.Hr. persanii a inventat, de asemenea, un aliment rece specială, din apă și tăiței de trandafir, care a fost servit pe gheață în timpul verii. Înghețată a fost amestecata cu șofran, fructe precum și diverse alte arome adăugate.

Din China, reteta amestecului de lapte cu fructe inghetate a fost adusa, de catre vestitul calator Marco Polo, si in Europa, in Italia, de unde s-a raspandit apoi in toate tarile.

La nunta Caterinei de Medicis cu Henri al II-lea al Frantei, care a avut loc in 1533, oaspetilor li s-a servit un desert inghetat, un fel de crema dulce cu multe fructe. In vremurile acelea inghetata era doar pentru bogati, fiind foarte scumpa, din cauza dificultatilor legate de conservarea ghetii pe timpul verii.

Emigrantii italieni au dus, in secolul al XIX-lea, inghetata pana in America. Ei erau cunoscuti sub numele de „hokey-pokey”, care vine de la „ecco un pocco!” („ia putin!”), chemarea cu care ei se adresau cumparatorilor.

In Tarile Romane acest deliciu alimentar a fost gustat pentru prima data la curtea lui Constantin Brancoveanu. Domnitorul, ale carui tabieturi rivalizau cu acelea de la cele mai sofisticate curti renascentiste, avea chiar un ghetariu sapat in pamant si un slujitor care se ingrijea ca intotdeauna in ghetarie sa fie sorbeturi, apa, fructe si vin, creme inghetate si siropuri groase pentru ospetele domnesti.