Bani pentru persoanele afectate de inundatii. Satu Mare pe lista Guvernului

Executivul a aprobat, astăzi, 21 iulie, acordarea a 148,7 milioane de lei pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren, banii urmând să fie folosiţi pentru repararea a 1.085 de obiective din 243 de unităţi administrativ teritoriale, a declarat prim-ministrul Florin Citu.

Astăzi, în şedinţa de guvern, a fost aprobată o hotărâre prin care s-au acordat 148,7 milioane de lei din fondul de intervenţii pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren. Banii sunt destinaţi reparării drumurilor judeţene, comunale, podurilor, podeţelor şi digurilor. Este vorba de judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Satu Mare, Vâlcea, Vrancea. Este vorba de 1.085 de obiective şi 243 de UAT-uri”, a declarat Florin Cîţu, în conferinţa de presă de după ședința de Guvern.

Este vorba despre calamități naturale pentru care ministerul Dezvoltării a primit solicitările de la instituțiile prefectului. Urmează și alte alocări având în vedere calamitățile produse în ultima perioadă. În momentul în care avem noi solicitări, vom prezenta situația în ședința de guvern. Această sumă reprezintă toate solicitările venite până în data de 15 iulie”, a mai spus Cseke Attila.

Întrebat dacă Guvernul va aloca bani pentru şcolile afectate de inundaţiile recente, premierul Cîțu a confirmat, precizând că aşteaptă o evaluare finală a pagubelor.

Sigur va aloca bani. Avem şi o evaluare preliminară, dar aştept evaluarea finală. (…) Este vorba despre 17 unităţi şcolare, nouă în Cluj-Napoca, o şcoală în Botoşani, trei grădiniţe în Braşov, un grup sportiv în Satu Mare şi trei şcoli în Alba, e vorba de infiltraţii de apă, acoperişuri avariate, în unele cazuri sunt demisoluri inundate. Vom acorda în timp resursele pentru a repara ceea ce s-a întâmplat cu aceste şcoli”, a completat Florin Cîţu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.