Serinus Energy anunta o nouă descoperire de gaz în judetul Satu Mare

Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de un fond de investiții al miliardarului Sebastian Kulczyk, a descoperit un nou câmp de gaz în judetul Satu Mare, similar celui identificat anterior la Moftin.

Serinus a finalizat lucrările de forare la o nouă sondă, Sâncrai-1, situată la aproximativ 8 kilometri de proiectul Moftin, relevă date analizate de Profit.ro.
Sâncrai-1 a fost forată la o adâncime de 1.600 metri. Lucrările au fost finalizate cu 5 zile mai devreme comparativ cu estimările inițiale, la costuri cu 19% mai mici față de cele bugetate.

Sâncrai-1 este a cincea sondă comercială de gaze naturale forată de Serinus în perimetrul Satu Mare, după Moftinu-1003, Moftinu-1007, Moftinu-1004 și Moftinu-8, ultima pusă în funcțiune în primul trimestru al anului. Planurile companiei includ săparea de sonde în șase noi locații în perioada următoare.

Serinus exploatează, prin intermediul subsidiarei Serinus Energy România (fosta Winstar Satu Mare), perimetrul de hidrocarburi Satu Mare, unde a identificat rezerve recuperabile de aproximativ 510 milioane metri cubi de gaze naturale, echivalentul a circa 4% din consumul anual al României.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.