Ioana, tânăra din Satu Mare care a salvat zeci de români de la sinucidere

Ioana este originara din Satu Mare, iar in ultimii 7 ani a petrecut 60 de nopți la telefon încercând să convingă zeci de români să nu se sinucidă. Este unul dintre zecile de voluntari anonimi ai Alianței Române de Prevenție a Suicidului.

La noi este o confidențialitate bilaterală – adică noi nu știm cine ne sună și apelanții nu știu cine suntem noi, voluntarii”, povestește tânăra originară din Satu Mare într-o după-amiază de iunie.

Nu există nicio relație între voluntar și apelant dincolo de discuția de la linie. Nu este de folos pentru nimeni dacă se creează o dependență. Dependența, și într-o relație terapeutică, și într-o relație medic-pacient, nu este benefică. Și ajutorul nu trebuie să-l percepi ca fiind de la o anume persoană”.

Ioana a terminat liceul în Satu Mare, iar la facultate a venit la Cluj-Napoca, unde a și rămas după terminarea studiilor. De aproape 10 ani locuiește acolo.

Când vorbește despre nopțile petrecute la linia antisuicid le numește „gărzi”. O gardă la TelVerde Antisuicid durează de la 7 seara până la 7 dimineața. Numărul de apeluri primite pe noapte variază foarte mult: pot să fie două, dar pot fi și peste 10. Durata lor este și ea variabilă. Unii dintre apelanți închid imediat după ce voluntarul le-a răspuns la telefon, nefiind poate pregătiți pentru o discuție, în timp ce alte convorbiri se întind pe ore.

Într-o perioadă în care mulți dintre noi ne trăim zi de zi viețile la vedere, pe scena rețelelor de socializare, tânăra spune că nu o deranjează că rămâne anonimă și că munca ei – prin care a salvat viețile atâtor oameni – nu va fi niciodată cunoscută de public.

Dacă vii aici pentru faimă, nu se va întâmpla. Pentru că în momentul în care ajungi să răspunzi la linie ești doar o voce. Iar să vrei să fii tu în prim-plan ar fi o chestie de egoism sau de trufie. Iarăși, dacă ar fi o chestie pe care am învățat-o la linie – tot focusul nostru este pe cel care ne sună și nu pe noi. Noi suntem acolo oglinda, cei care ținem oglinda sau uneori sacul lui de box sau peretele din care ricoșează mingea la squash. Tu ești doar cel din care ricoșează. Deci de multe ori stai și înghiți. Că e agresivitate, că sunt plânsete, emoții intense, deznădejdi, orice, ești acolo. Și evident nu e vorba despre tine – asta e o altă chestie ce am învățat-o: în viața personală recunosc meritele altora. Nu am nici chestia să fiu eu faimoasă sau să-mi apară numele”.

A început gărzile în cadrul organizației în 2015, pe când era studentă. Mai făcuse voluntariat în facultate (îndemnase oamenii să doneze sânge), dar nimic de o asemenea amploare. Activitatea în cadrul Alianței Române de Prevenție a Suicidului a devenit treptat un fel de al doilea job – neplătit însă. Niciun voluntar nu ia bani pentru eforturile depuse pentru salvarea vieților celor care sună – toți fac aceste gărzi sau răspund la e-mail-urile primite la adresa sos@antisuicid.ro în timpul lor liber (la e-mail-urile primite se răspunde în maximum 24 de ore).

Chiar în 2015, anul în care a început gărzile la TelVerde Antisuicid, Ioana a purtat cea mai lungă conversație din istoria liniei cu o persoană care voia să se sinucidă. Bărbatul era pe un pod, deasupra unui râu. La un moment dat s-a și urcat pe balustradă pentru a sări.

Apelul de 8 ore a fost unul dificil și prin durată – 8 ore trebuie să fii alert, vigilent – și prin povestea de viață. Era o persoană cultivată, intelectuală, cu o meserie de top. Asta a și înlesnit și a și îngreunat intervenția în criză suicidară: cu o persoană cu un intelect [dezvoltat – n.r.] poți să discuți mai multe, dar pe de altă parte poate și contracara mai multe. Contraargumenta. Poate cel mai pregnant lucru la persoana respectivă a fost lipsa de speranță”.

Împreună cu el, ore în șir, voluntara a identificat și a dezbătut motivele pentru a rămâne în viață.

După 8 ore de discuție bărbatul a renunțat să se sinucidă: „A ajuns acasă dimineața, cred că chiar la ora 7”.

Să ne gândim și pragmatic. Persoana respectivă după 8 ore, dacă eu am obosit, bănuiesc că a obosit și ea. După 8 ore în care ai vorbit non-stop și ai obosit, mai ai energie să faci ceva? Nu mai ai”.

Ioana a ales să facă voluntariat în acest domeniu deoarece sinuciderea e un subiect despre care nu prea se vorbește. În plus, prin voluntariatul la TelVerde Antisuicid putea să aibă contact nemijlocit cu oameni aflați în situații grele. Simțea că face ceva practic, concret.

Nu e dintre cele mai plăcute, dar este o realitate despre care trebuie să avem responsabilitate în primul rând ca cetățeni. Mie nu mi se pare OK că sunt oameni care nu știu să … nu neapărat să recunoască o ideație suicidară, dar nici nu poți să treci cu vederea când cineva spune că vrea să se omoare. Nu este omenește posibil să fii așa. Nu vorbesc ca voluntar antisuicid. Sunt unele lucruri care noi ca cetățeni, ca oameni, ca rude, ca prieteni, ca și colegi, avem responsabilitatea să le cunoaștem. Pentru că e până la urmă chestie de viață și de moarte. Trebuie să fii informat. Trebuie să nu treci cu vederea și să-ți dai un minim interes atât cât e omenește. Nu zic că ne dăm peste cap pentru vecinul de la 3, dar sunt unele lucruri pe care din omenie totuși nu putem să le trecem cu vederea”.

În România, accesul la servicii de consiliere psihologică este redus atât din motive financiare, cât mai ales din „motive de stigmă”, crede ea: „Să treci printr-un episod de depresie sau să ai gânduri suicidare sau psihoză sau altele, în continuare este stigmatizat. Este rușinos pentru o persoană să spună că merge la psihiatru. Doamne ferește să afle cineva că face psihoterapie”.

La telefonul antisuicid nu se face psihoterapie: „E iluzoriu să credem că se pot rezolva la telefon lucruri care trebuie tratate în ore și ore și ore de consiliere psihoterapeutică sau chiar de medicație. Deci telefonul nu poate acoperi nevoia de servicii față în față”.

Însă asta nu înseamnă că voluntarii precum Ioana fac puțin lucru: „Era o analogie în teatru, că ceea ce face teatrul este să le țină spectatorilor oglinda în față. Cam asta facem și noi. Reflectăm prin întrebări, semne de ascultare activă, că am ascultat. Reflectăm ceea ce ni se spune și punem întrebări. Ceea ce facem noi nu este să ne dăm cu părerea, nu este să oferim soluții miraculoase sau rețete miraculoase. Pentru că, dacă stăm să ne gândim, nici nu există rețete miraculoase la nimic”.

La sfârșitul anului 2020, Ioana a primit un premiu din partea Alianței Române de Prevenție a Suicidului. Tânăra din Cluj-Napoca a fost voluntara care, în perioada 15 iulie 2019 – 15 iulie 2020, a făcut cele mai multe ore de voluntariat în cadrul organizației: nu mai puțin de 700 de ore (adică aproape două ore pe zi) în care a răspuns la telefon, la mail-uri, a antrenat noi voluntari sau s-a ocupat de campanii de promovare și de donații.

Sursa: www.greatnews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.