Sistemul UE de verificare a certificatelor COVID a fost lansat azi

Azi, 1 iunie, a fost lansat sistemul tehnic la nivelul UE care permite verificarea certificatelor COVID în condiții de siguranță și cu respectarea vieții private, a anunțat Comisia Europeană într-un comunicat. Șapte state membre s-au conectat deja de marți la portal și au început să elibereze primele pașapoarte COVID.

Portalul UE de verificare a pașapoartelor COVID, creat în două luni, asigură verificarea caracteristicilor de securitate conținute în codurile QR ale tuturor certificatelor, garantând astfel autenticitatea documentelor. În timpul procesului de verificare nu se schimbă și nu se păstrează date cu caracter personal, precizează comunicatul CE.

Șapte state membre – Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia – au decis să se conecteze chiar de marți la portal și au început să elibereze primele certificate ale UE. Alte țări au decis să lanseze certificatul digital al UE privind COVID numai atunci când toate funcțiile vor fi implementate la nivelul întregii țări, se mai arată în comunicat.

Certificatul COVID a fost propus de Comisie pentru reluarea călătoriilor în condiții de siguranță în această vară. Acesta va fi gratuit, securizat și accesibil tuturor cetățenilor. Disponibil în format digital sau pe hârtie, certificatul va reprezenta o dovadă a faptului că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, a obținut un rezultat negativ la test sau s-a vindecat în urma unei infecții.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.