S-a activat Planul Roșu de intervenție ! Ce spun pompierii despre accidentul de la Borlesti ? (Foto)

Astăzi, în jurul orei 13.00, pompierii au fost solicitati să intervină pentru descarcerarea și acordarea îngrijirilor medicale mai multor persoane, rezultate în urma producerii unui accident rutier, în localitatea Borlești.

În urma unui impact între două autoturisme, au rezultat 7 persoane implicate, 5 adulți și 2 copii.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, 2 ambulanțe SMURD, una cu echipaj de prim ajutor și una cu modul de terapie intensiva mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, o ambulanță SMURD cu echipaj de prim ajutor din cadrul Punctului de Lucru Farcașa și 2 ambulante aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea misiunii de raspuns la nivelul judeţului a fost activat Planul Rosu de Interventie.

Odată ajuns la fata locului echipajul SMURD al județului Maramureș a constatat că victimele s-au autoevacuat și au leziuni ușoare, astfel Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat începând cu ora 13:19.

Autospeciala de descarcerare a fost întoarsă la bază iar autospeciala de stingere cu modul de descarcerare a verificat măsurile PSI la fața locului.

Ambulanțele SMURD au transportat 4 victime, 3 adulți și 1 copil, iar ambulanțele Serviciului de Ambulanță Județean au transportat 2 adulți și un copil la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, pentru continuarea investigațiilor medicale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.