Germania a eliminat România din lista zonelor de risc

Nemtii au modificat recent condițiile de intrare în țară, asta după ce România a fost eliminată din categoria „zonelor de risc”, începând cu 2 iunie.

Astfel, românii care călătoresc din Romania pe cale aeriană, spre Germania, trebuie să fi trecut prin boală, să fie vaccinați sau să prezinte un test negativ la ajungerea în țară, fără să mai fie nevoie de carantină.

România a fost eliminată recent din categoria „zonelor de risc”. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în prezent sunt acceptate testele tip PCR (a căror valabilitate să nu depășească 72 de ore) și cele antigen (valabilitate de maximum 48 de ore), efectuate în conformitate cu criteriile stabilite de Institutul Robert Koch.

Dovezile cerute pot fi prezentate pe hârtie sau în format electronic și trebuie să fie redactate neapărat într-una din limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă.

De asemenea, cei care sunt vaccinați trebuie să prezinte un document care atestă efectuarea schemei complete a vaccinării împotriva COVID-19. De ținut totuși minte că dovada vaccinării poate fi utilizată numai dacă au trecut cel puțin 14 zile de la administrarea rapelului sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică cum este Johnson & Johnson), și doar a unui vaccin dintre cele omologate la nivel UE.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.