Desființarea CFR Marfă, confirmată. Ce se intampla cu angajatii ?

Ciprian Serban, șeful Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, a confirmat recent desființarea CFR Marfă, într-o postare realizată pe pagina sa de socializare.

Concediem, închidem, distrugem, lichidăm sau vindem. Aceasta este deviza guvernării de coaliție, PNL-USR PLUS-UDMR. Astăzi, vorbim despre CFR Marfa. Planul monstruos al guvernului de dreapta a fost devoalat de Comisia Europeană, care confirmă angajamentul autorităților române de a desființa CFR Marfă prin transferarea a 23% din materialul rulant către societatea, la care statul român deține 98% din acțiuni, Rofersped SA, urmând ca aceasta să fie privatizată.

CFR Marfă va transfera către Rofersped SA o parte din patrimoniu sub formă de majorare de capital, dar şi o parte dintre contracte. Rofersped SA va prelua doar 41% din volumul transportat de CFR Marfă, restul contractelor fiind cedate deliberat către competitorii privaţi.

Niciun angajat al CFR Marfă nu va fi transferat la Rofersped, care își va căuta personal pe piața muncii! Din cei 4.814 angajați, cât are în prezent CFR Marfă, 1.400 vor fi concediați începând cu 5 iulie 2021. Dintre aceștia, doar 8% vor fi concediați din personalul administrativ. Marea parte a personalului care urmează să fie concediat reprezintă exact personalul productiv din centrele zonale și reprezintă 30% din totalul angajaților CFR Marfă”, a scris Ciprian Șerban pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.