Proprietarii Hotelului „Dacia” au cumpărat și Castelul Wesselényi de la Jibou

Castelul Wesselényi de la Jibou a ajuns în proprietatea Manevi Zrt., care face parte din portofoliul societăţii Magyar Nemzeti Vagyonkezelő Zrt., proprietate a statului ungar. Noii proprietari au platit 800.000 de euro pentru acest castel.

Compania de consultanţă în afaceri Micro Vision Consult SRL din Cluj-Napoca a cumpărat castelul monument istoric la data de 20 aprilie, iar potrivit extrasului de carte funciară, la scurt timp după aceea a şi revândut edificiul, a declarat András Janicskó, moştenitorul castelului, marţi, pentru MTI.

Anterior, Manevi Zrt a mai achiziţionat două monumente istorice în judeţul Satu Mare: Hotelul „Dacia” din centrul oraşului Satu Mare şi acea clădire din Carei care până în 2014 a găzduit primăria oraşului.

Manevi Zrt. este o companie de stat care face parte din portofoliul Magyar Nemzeti Vagyonkezelő Zrt. Castelul Wesselényi din Jibou era scos la vânzare de aproape un deceniu, după ce moştenitorul a realizat că nu îşi poate permite renovarea şi întreţinerea sa.

Castelul în stil baroc şi clasicist, cu o suprafaţă utilă de 2200 de metri pătraţi, are două etaje şi a fost construit între 1779-1796. Din grădina de zece hectare a castelului, moştenitorului i s-au restituit 1,3 hectare, restul suprafeţei fiind ocupată de grădina botanică din Jibou.

Înainte de naţionalizare, ultimul proprietar al castelului a fost Teleki Artúrné Wesselényi Ilona. Descendenta sa, Janicskó Éva (născută Teleki), care locuieşte la Şimleul Silvaniei, a luptat 17 ani în instanţă pentru redobândirea castelului. În 1997, statul a plătit pentru clădire o sumă mică drept compensaţie, pe care familia a rambursat-o statului atunci când, ca urmare a modificărilor legislative, a devenit posibilă şi restituirea în natură. Sentinţa definitivă cu privire la restituire a fost pronunţată în primăvara anului 2012.

După naţionalizare, Castelul Wesselényi din Jibou a funcţionat ca şcoală, apoi a fost Casa pionierilor. Chiar şi după schimbarea de regim din 1989, edificiul a găzduit o instituţie care organiza activităţi destinate copiilor, respectiv birourile grădinii botanice din parcul castelului.

Sursa: www.hirado.hu

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.