Zeci de mii de oameni la Sumuleu Ciuc. Au fost și pelerini din judetul Satu Mare (Foto)

Zeci de mii de credinciosi romano-catolici au participat, astăzi, 22 mai, la Şumuleu Ciuc (Harghita), la tradiţionalul pelerinaj de Rusaliile Catolice. Printre pelerini au fost si satmareni.

La primele ore ale dimineţii, locul de pelerinaj a fost acoperit complet de ceaţă iar termometrele nu arătau mai mult de 1 grad Celsius, dar, încet-încet, vremea s-a încălzit. Grupurile de pelerini s-au rugat pe toată durata procesiunii sau au cântat imnuri bisericeşti, unii dintre ei fiind îmbrăcaţi în port popular.

Un bărbat care tocmai sosise din Satu Mare a mărturisit că nu mai vrea să se repete ce s-a întâmplat anul trecut. „Tare greu a fost, ne-am rugat de acasă ca totul să se termine”, a spus el.

Acest pelerinaj este pentru noi important pentru că ne învaţă să ne rugăm cu Sfânta Fecioară Maria, cum au făcut şi apostolii. Şi această rugăciune împreună cu Fecioara Maria aduce ca dar Duhul Sfânt în viaţa noastră, acel Duh Sfânt prin care putem să trăim, să dăm mărturie de credinţa noastră şi de rădăcinile noastre. Mesajul pelerinajului din acest an ar fi acel adevăr etern că e bine să avem încredere în bunul Dumnezeu, să credem în El, pentru că El este stăpânul timpului, al istoriei şi întotdeauna ne dă ceea ce avem nevoie. Şi în acest an, în care biserica noastră are în centrul atenţiei familiile, Sfântul Iosif, Sfânta Euharistie, pot să-i îndrum şi să-i încurajez pe credincioşi să trăiască cu aceste daruri, cu familia, cu mijlocirea sfinţilor şi cu acele sacramente care ne întăresc în credinţă, ca să putem trece prin orice obstacol care aduce viaţa în calea noastră”, a spus părintele Guia Laurean Hugo.

Liturghia de Rusalii a fost oficiată de episcopul auxiliar de Alba Iulia, Kerekes Laszlo, numit anul trecut în această funcţie de Papa Francisc, iar predica a fost rostită de părintele Salamon József, din Ghimeş-Făget.

Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are o istorie de peste 450 de ani, în centrul său fiind statuia Fecioarei Maria, aflată în biserica franciscană de la poalele muntelui, care este considerată făcătoare de minuni, preoţii şi credincioşii fiind de părere că cel mai mare miracol al său este evenimentul care stă la originea pelerinajului.

În anul 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să le impună religia unitariană credincioşilor romano-catolici din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Caşin şi oamenii spun că doar cu ajutorul statuii făcătoare de minuni au reuşit să se opună şi să îşi păstreze credinţa strămoşească.

De atunci, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume, majoritatea de limbă maghiară, vin în pelerinaj la biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc.

Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc a fost vizitat, pe 1 iunie 2019, de Papa Francisc, cu acest prilej fiind scoasă din biserică statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial.

Suveranul Pontif a oficiat atunci o slujbă închinată Fecioarei Maria şi a oferit un trandafir de aur sanctuarului marian, aşa cum face când merge la locurile de pelerinaj dedicate Maicii Domnului.

Sursa foto: www.agerpres.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.