Si voluntarii ISU au sarit sa stinga incendiul din parcarea NEPI (Foto)

Voluntarii ISU „Someș” Satu Mare, care desfășurau activități în cadrul campaniei „Maratonul Vaccinării”, la cortul amplasat în parcarea Mallului Nepi au fost alertati de catre cetățeni, ca în parcare a izbucnit un incendiu la un autoturism.

Fără să stea prea mult pe ganduri, aceștia au alergat spre locul indicat, de unde se ridica un fum dens. Ajunși lângă mașina incendiată, văzând că nu au cu ce interveni, voluntarii au alergat în magazinele din Mall, de unde au luat în grabă primele stingătoare pe care le-au zărit, spre marea surprindere și nedumerire a vânzătoarelor.

Coordonați de către un coleg pompier, care se afla și el la campania de vaccinare, aceștia au deschis capota mașinii și au acționat cu stingătoarele asupra incendiului, decuplând ulterior și borna bateriei, astfel că, la sosirea colegilor profesioniști incendiul era deja lichidat, fiind înlăturat pericolul propagării la autoturismele învecinate și salvând din flăcări astfel, autoturismul cu pricina.

Având în vedere intervenția lor salvatoare, dar și reacția promptă și spontană, pompierii profesioniști sosiți la fața locului i-au felicitat, apreciind faptul că, au știut foarte bine să pună în practică tot ceea ce i-au au învățat la pregătire.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.