Producătorii de vaccinuri prelungesc pandemia prin lăcomia lor ?

Acuzațiile lui Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie, care s-a remarcat în ultima perioadă ca una din cele mai vehemente voci împotriva marilor companii farmaceutice.

Companiile farmaceutice care au produs vaccinurile anti-covid-19 au ajuns în vizorul mai multor voci critice, care le acuză că pune pe primul plan profitul și nu sănătatea publică.

Transformarea subvenţiilor publice în profituri private pare o eroare în sistem, una care ar putea fi reparată, poate, dacă statele ar controla fructele investiţiilor lor, susțin unii economiști.

Criticii la adresa producătorilor de vacciuri spun că Big Pharma profită de situaţie tocmai pentru a face mai mulţi bani, chiar dacă unele dintre companii susţin că vând vaccinuri prin politici nonprofit.

Unul dintre cei mai vehemenţi critici este Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie.

Într-un articol intitulat „Nu cumva lăcomia companiilor va prelungi pandemia ?” el arată că insuficienţa vaccinurilor în lumea în curs de dezvoltare este în mare parte rezultatul eforturilor producătorilor de vaccinuri de a-şi menţine monopolurile şi profiturile.

Ca entităţi care au ca scop realizarea de profit, corporaţiile farma se concentrează în principal pe venituri, nu pe sănătatea planetei. Obiectivul lor este simplu: să păstreze asupra pieţei cât de mult control pot, cât mai mult timp posibil, pentru a maximiza profiturile”, scrie Stiglitz, într- analiză.

Pfizer mizează pe COVID-19 pentru impulsionarea profitului în următorii ani. Compania are deja contracte de livrare de vaccinuri care se întind până în 2024.

Şefii de la Pfizer, care produce unul dintre cele mai populare vaccinuri, au vorbit deschis despre planurile lor de a majora semnificativ preţurile după ce guvernele nu vor mai fi principalii cumpărători.

Compania se aşteaptă ca anul acesta serurile contra Covid, produse împreună cu BioNTech, să-i aducă venituri din vânzări de 26 de miliarde de dolari, ceea ce ar reprezenta mai mult de o treime din veniturile totale.

În primul trimestru, vaccinul i-a adus venituri de 3,5 miliarde de dolari. BioNTech, din Germania, a raportat o creştere de 7.000% a veniturilor, la 2 miliarde de euro.

Moderna, un producător de dimensiuni mici, a încasat venituri din vânzarea de vaccinuri Covid de 1,7 miliarde de dolari în primele trei luni ale acestui an.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.