Povestea „corabierilor” de pe Somes. Drumul sarii trecea prin ținuturile Satmarului

A existat o vreme când pe Somes în jos pluteau ambarcaţiuni, bărci de dimensiuni mai mici, luntre, ori așa zisele „corabii”, încărcate cu tot felul de mărfuri, deoarece transportul pe apă a fost unul mai ieftin şi mai sigur decât cel de pe uscat. O asemenea barca, care brazda apele Somesului cândva prin Evul Mediu, se afla în curtea Muzeului de Arta din Satu Mare. Ambarcatiunea a fost găsită pe malurile Somesului, în zona comunei Odoreu, dacă nu ma înșeală memoria, prin anii ‘60-’70 al veacului trecut. Pentru confectionarea acesteia, mesterii vremii au scobit un trunchi de copac.

In Evul Mediu, Someşul alături de alte râuri din Transilvania, au cunoscut un trafic destul de aglomerat, îndeosebi primăvara şi toamna, când debitul umflat de ploi, permitea o navigaţie mai lejeră. Cei mai buni navigatori, au fost plutaşii …

Transportul sarii pe Somes pornea din portul regal Dej, străbătea meandrele râului până în târgul Jiboului, apoi răzbătea prin strâmtorile Ţicăului până la Satu Mare ori chiar mai jos, spre Tokay pe Tisa până la Szolnok (Ungaria). De atfel, pe vremuri, orasul Satu Mare de astăzi a purtat numele de Salzmarkt (târg de sare), fiind astfel botezat de Gisela, soția de origine germana a regelui Sfântul Stefan. Sarea fiind în acele vremuri, un produs extrem de scump, aceasta a fost transportata de la ocne, în mai multe zone din Europa de Est.

Povestea plutasilor de pe Somes este strâns legată de extragerea şi transportul sării. Nu se ştie exact când a început transportul sării pe apă, în schimb, este cunoscut că ocnele de la Turda, Cojocna şi Dej au intrat în stăpânirea regelui Ştefan cel Sfânt încă de la începutul mileniului întâi. Un lucru este cert, prezenţa plutelor este atestată încă din 1222, cu ocazia întăririi privilegiului pentru Ordinul Teutonic, care prevedea: „la trecerea pe Olt sau Murăş a corăbiilor cu sare, care româneşte se zic şi kerep şi kurb, nu se va plăti nimic prin ţara secuilor sau a românilor”(Iorga).

Transportul pe Somes este amintit ceva mai târziu, într-un pergament emis în 1261, pe vremea unui alt rege, numit tot Ştefan, unde se arată că: „Primăvara mai întâi şi mai ales sarea noastră regală s-o transporte în navele lor adunate, numite kurb, în apa amintită (Someş)”. Celelalte râuri pe care se transporta sarea înainte de anul 1308 erau: Tisa, Mureşul, Oltul, Târnava, Arieşul, Crasna, Barcăul, Crişul.


Transportul pe Somes a sării pornea din portul regal Dej, străbătea meandrele nestatornice ale râului până în târgul Jiboului, apoi răzbătea prin strâmtorile Ţicăului până la Satu Mare ori chiar mai jos, via Tokay pe Tisa până la Szolnok.

Corăbiile” de pe Someş erau nişte plute de o construcţie specială, numite „kurb”, făcute din buşteni de brad tăiaţi din pădurile Ciceului sau din zona Bârgaielor. Plutele aveau o lungime de 61 coţi şi o lăţime de 8-10 coţi, fiind mult mai mari decât cele de pe Mureş. Ele aveau părţile laterale mai ridicate pentru a feri sarea să intre în contact cu apa, de aceea purtau şi denumirea mai pretenţioasă de „corăbii”.

O descriere a plutelor someşene se găseşte în „Europica Varietas”, carte publicată în 1620 de scriitorul maghiar Szepsi Csombor Marton. Călătorind spre Moldova, el se opreşte la Dej şi vizitează împrejurimile, relatând printre altele despre aducerea în zona Reteagului a materialului necesar confecţionării a trei plute. Construcţia plutelor începea în luna mai şi se încheia în august, urmând a fi lansate odată cu sosirea toamnei sau primăverii următoare, când creştea nivelul apelor Someşului Mare.

Cornelia Măluţan notează în studiul „Drumurile sării în Nord-Vestul Transilvaniei medievale”, ca transportatorii sarii, numiti și celeristi, erau organizaţi în bresle. Una dintre aceste bresle se numea „Kalendatus” (în maghiară kalandorok, adică breasla aventurierilor).


Referitor la plata celeriştilor, istoricul Ştefan Pascu scrie în monografia „Voievodatul Transilvaniei” că „acei corăbieri care transportau sare pe Mureş, de la Decea la Seghedin erau plătiţi cu 42 florini transportul (terminus) de 10.000 bucăţi de sare. Cei ce transportau sarea pe Someş de la Dej la Szolnok, erau plătiţi, la 1471, cu 46 florini şi 200 bucăţi de sare, iar la 1473 mai primeau pe deasupra 400 bucăţi de sare; la 1552 primeau 61 de florini la plecare, alţi 61 florini la Satu Mare şi tot pe atâţia la Szolnok”.

Având în vedere importanța și fluenta transporturilor, nu odată, „corabierii” de pe Somes au fost atacați de pirati, plătiți chiar de unii nobili ai locurilor pe unde curgea apa, pentru a le jefui. Despre asta vom vorbi însă cu alta ocazie.


Cert este ca, istoria plutaşilor de pe Somes se încheie pe la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii şi transporturilor rutiere, lovitura de graţie fiindu-i dată de extinderea retelelor de cai ferate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.