Zile libere plătite pentru cei care se vaccineaza

Proiectul care prevede acordarea unei zile libere pentru vaccinare a fost adoptat miercuri în Comisia pentru Muncă, Familie și Protecție Socială.

Propunerea a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, Consiliul Economic și Social, Comisia de Sănătate și Comisia de Buget.

Urmează votul în Senat și dezbaterea din Camera Deputaților.

Proiectul prevede acordarea unei zile libere plătite, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării și a rapelului, atât în cazul angajaților din sistemul public, cât și cel privat.

În cazul elevilor și al studenților, se acordă o zi în care sunt scutiți de frecvență.

De aceste drepturi beneficiază și unul dintre părinți sau reprezentantul legal al copilului/persoanei cu dizabilități în ziua vaccinării copilului cu vârsta de până la 18 ani sau a persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.